ganduri...

Alexandru Mitef : „Copiii trebuie învăţaţi de mici ce înseamnă sportul de performanţă şi îndrumaţi spre a-l practica.”.

Alexandru Mitef a fost ciclist de performanţă şi mecanic în aviaţie, iar în prezent este arbitru în ciclism. Deşi nu a câştigat niciun premiu important, a fost unul dintre sportivii cei mai apreciaţi din România. Domnul Mitef are în spate o carieră frumoasă, atât în ciclism, cât şi în aviaţie, o poveste de viaţă tristă, dar în acelaşi timp frumoasă, un exemplu pentru noi toţi.
A fost o plăcere să petrec câteva ore în compania dânsului.
În urma acestui interviu, am satisfacţia că am cunoscut un om extraordinar, de la care am învăţat că pasiunea şi dedicaţia pentru ceea ce faci este ar trebui să te ghideze în viaţă, şi că atunci când ai alături oameni dragi şi atâtea amintiri frumoase, eşti un om împlinit.

Pentru a deveni mecanic în aviaţie, şi mai tarziu arbitru, ce studii a trebuit să faceţi?

Alexandru Mitef: Pentru a deveni mecanic în aviaţie, am făcut şcoala profesională, prima promoţie de aviaţie, am terminat Liceul de Aviaţie din Giuleşti. Iar pentru a deveni arbitru, după ce mi-am încheiat cariera în aviaţie şi ciclism, am făcut Şcoala de Arbitrii, la Şcoala Sportivă Nr. 2. Deoarece am fost ciclist de performanţă, a durat doar 6 luni; pentru cei care nu au practicat acest sport cursurile durau mai mult.

V-aţi apucat de ciclism la vârsta de 14 ani. Ce v-a determinat să vă îndreptaţi spre acest sport?

Alexandru Mitef: Copil fiind, am locuit lânga aeroportul Băneasa, în cartierul Băneasa şi pe stradă cu mine stătea o fostă ciclistă, Norma Klein. În 1953 când a fost Festivalul Tineretului, atunci s-a fugit prima dată pe verodrom. Şi mie mi-a plăcut, eram copil şi m-am tot ţinut de capul ei să mă ducă şi pe mine la ciclism şi m-a dus la Constantin Cârjan, la Şcoala Sportivă Nr. 2, şi acolo am început ciclismul, cu o bicicletă de semicursă. Am făcut ciclism de plăcere, mi-a plăcut foarte mult; am şi acum o bicicletă cu care merg aproape în fiecare zi.

Cât timp aţi practicat acest sport?

Alexandru Mitef: M-am apucat de ciclism la 14 ani şi am fugit până în 1968, când am predat bicicleta. Aveam 26 de ani, dar aveam alte priorităţi, familia şi aviaţia, fiind mecanic în aviaţie.

Presupun că fiind mecanic în aviaţie nu aveaţi atât de mult timp şi pentru ciclism. Cum aţi reuşit să le faceţi pe amândouă?

Alexandru Mitef: Nu, pentru că vara aveam scoatere din producţie de la Tarom şi puteam să mă ocup şi de ciclism. Toată vara eram mai mult în cantonamente, dar primeam în continuare salariu întreg de la Tarom. Le-am făcut pe amândouă pentru că mi-a plăcut şi am făcut tot posibilul să reuşesc să mă ocup de amândouă.

Aţi participat la 5 tururi ale României. Ce presupunea pe atunci, această competiţie?

Alexandru Mitef: Pentru a participa la un tur al României se făceau selecţii, fiecare club primea de la Federaţie invitaţii, erau două echipe, România 1, România 2, care erau cei mai buni erau luaţi în lot, si mai rămâneau doar 6 oameni din 20. Se alerga pe o distanţă de 2200 de kilometri, timp de 2 săptămâni cu 2 zile pauză. Să vă dau un exemplu: plecam din Cluj spre Oradea, am făcut etapa şi de 210 km, ne prindea noaptea pe stradă, 7-8 ore stăteam numai în şa, şi se începea toamna, la sfârsitul lui august începutul lui septembrie, două săptămâni.

Ce v-a plăcut mai mult, aviaţia sau ciclismul?

Alexandru Mitef: Amândouă. Aşa puteam să plec, când am terminat la Dinamo Cluj, au vrut sa mă angajeze în Bucureşti la Dinamo ca poliţist. Majoritatea colegilor mei au ajuns la Rutieră, dar mie nu mi-a plăcut. Tot au insistat şi le-am spus că mie îmi place aviaţia, dacă acolo eu am fost crescut, pe aeroportul Băneasa, foarte aproape de el.

Şi cât timp aţi lucrat în aviaţie?

Alexandru Mitef: Am lucrat 44 de ani în aviaţie. În cartea mea de muncă scrie numai Tarom.

Ce implica jobul dumneavoastră?

Alexandru Mitef: Eram mecanic pe avion. Eram pe partea de aparate de zbor şi aveam un coleg pe partea cu motoarele. Noi ne ocupam de roţi, trebuia să ne asigurăm că totul funcţionează cum trebuie. Şi mergeam în toată lumea. Noi transportam alimente, diferite mărfuri. Dar era foarte greu, răspunderea era mare.

Spuneţi că aţi călătorit în toată lumea. Puteţi să îmi spuneţi câteva locuri pe care le-aţi vizitat?

Alexandru Mitef: În 1985 am fost în Africa, am zburat 6 luni de zile. Am fost şi în Singapore, Africa, Nigeria, America, unde am şi un prieten la care mai merg din când în când.

Nu vă era greu să fiţi aşa departe de familie, şi pentru o perioadă mare de timp?

Alexandru Mitef: Era foarte greu, dar nu puteam să renunţ la aviaţie, îmi plăcea prea mult. Poate şi pentru că tata a lucrat şi el tot în aviaţie. Şi am moştenit pasiunea lui.

În prezent sunteţi arbitru. Ce părere aveţi de ciclismul de astăzi, din România?

Alexandru Mitef: Pe vremea mea sportivi erau mai seriosi. Pe vremea aceea, erau în primul rând foarte mulţi cicliclişti.. După Revoluţie a mai mers cât de cât treaba cu ciclismul, dar pe urmă cu timpul s-a înrăutăţit. Să vă spun…copiii ăştia nu ştiu decât pe calculator, îi vezi pe la toate barurile, nu îi mai interesează sportul de performanţă. Nu se mai face în şcoli, pe noi numai din şcoală ne alegeau. Pe vremea mea erau foarte multe cluburi de juniori, şcoli sportive.

Pentru a face parte din brigada de arbitrii de la o competiţie, vă înscrieţi sau vă contacteaza ei?

Alexandru Mitef: Suntem înscrişi la Federaţie. Noi nu avem carte de muncă, ci legitimaţie de arbitru. Şi atunci când încep competiţiile suntem sunaţi de la Federaţie şi ni se repartizează un traseu la care să mergem.

Dacă aţi putea să schimbaţi ceva în ciclism, ce anume ar fi?

Alexandru Mitef: La noi e o mare problemă cu sportul în scoli. Aş face ceva în legătură cu asta. Copiii trebuie învăţaţi de mici ce înseamnă sportul de performanţă şi îndrumaţi spre a-l practica.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s