ganduri... · sentimente

…în acest moment eu renunţ!

Dragi oameni ai legii, faptul că aveți această autoritate nu vă face superiori sau mai oameni ca noi. Daca ne aflăm într-o anumită situație pentru că am avut încredere în ‘prieteni’ şi acum plătim scump pentru asta, nu înseamnă că suntem oameni de nimic, că nu avem o educație sau că nu merităm respect. Nu vă adresați cu ‘mă’, ‘fată’, ‘asta’, ‘ăsta’. Aveți măcar respect mai ales atunci când noi vă respectăm. Sau respectați vârsta dacă de altceva nu țineți cont. Dar mă rog, asta depinde şi de cei 7 ani de acasă.

Am tot zis că vreau să plec din țară. După ziua de azi aş fugi într-o secundă. Pentru că m-am săturat să fiu umilită şi tratată ca ultimul criminal. Asta e țara în care trăiesc. Şi să nu vă aud că ziceți că nu sunt româncă adevărată sau că îmi reneg rădăcinile.

Iubesc România, îmi iubesc casa dar urăsc sistemul ăsta şi instituțiile statului care funcționează în aşa fel încât să fure ‘legal’ bani de la oameni, urăsc corupții care ne conduc şi care ne-au distrus. Urăsc superioritatea unora care dacă au un baston în mână se cred zei, urăsc cum sunt umiliți oamenii care le plătesc salariul. Însă îi puteți umili, fura, batjocori dar niciodată nu le veți putea lua demnitatea.

Din păcate nu pot să fug azi, dar ‘mâine’ o voi face. Mă rog doar ca acel ‘mâine’ să vină cât mai curând.

Iar astăzi, de ziua noastră națională, vreau să îmi cer iertare ție, iubita mea țară. Îmi cer iertare strămoşilor mei, celor care au luptat să ne unească. Îmi cer iertare pământurilor, apelor, munților, pădurilor. Îmi cer iertare că nu pot face nimic să păstrez moştenirea strămoşilor mei. Îmi cer iertare, România mea frumoasă, că nu pot să lupt pentru tine. Dar eu nu mai pot să trăiesc aici.

Oamenii tăi au distrus ultima speranță pe care o mai aveam. Noi aştia puținii care încă mai avem principii şi valori nu suntem de ajuns. Ceilalți sunt mult prea numeroşi, se înmulțesc prea repede. Nu putem ține pasul.
Poate greşesc, dar în acest moment eu renunț…